Archive for August, 2008

Lumea citeste pe plaja si in tren

Prima poza e facuta pe plaja din 2 Mai, acum ceva mai mult de o luna, iar cele 2 fete citeau Kazuo Ishiguro – Amintirea palida a muntilor, respectiv Kundera – Insuportabila usuratate a fiintei (lecturi usoare de vacanta :P).

Pe cel de-al doilea cititor l-am surprins ieri in acceleratul de la Brasov spre Bucuresti. Un tanar la vreo 25-30 de ani care, dupa ce a pornit trenul, a scos cartea, a rasfoit primele pagini, iar apoi si-a petrecut mare parte din calatorie ascultand muzica sau facand poze. In caz ca nu se distinge bine din poza, era vorba de Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel Criste-Enache.

Si pentru ca prietena cu care eram si care a facut poza stia unde o trimit, s-a gandit ca cinstit e sa arat si ce citeam eu, asa ca in ultima poza o aveti pe subsemnata cu Clubul putregaiurilor.

Vazute de Bella

2 Mai – Vama Veche

Vazute pe plaja in perioada 10-13 august, zona 2Mai – Vama Veche: multe carti din colectia de la Cotidianul (si mai vechi si mai noi, am retinut Pacientul englez, Interpret de maladii, Viata lui Pi – la vreo 3 persoane), Sarpele cu pene – D.H. Lawerence, Minunatele oase – Alice Seabold, Morarul care urla la luna – Arto Paasilinna, Orient, Occident Rushdie si cred ca am putea face un club al celor ce citeam A treisprezece poveste (am vazut vreo 4 persoane). Asta e asa…, din amintiri, ca am pierdut notitele din telefon.

Trimise de Oana

Calatorii spre si dinspre Oradea

Drumul Constanta-Oradea, tren: Fata, par scurt, negru, jeansi, maieu, geanta huge, avea o carte dar nu mi-am dat seama ce e.

Drumul Oradea-Zalau, autobuz: Doamna, ochelari mari, haine negre, dar nu batrinesti, geanta neagra de piele, citea Margaritare duhovnicesti: Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. A inceput sa citeasca doar dupa ce doamna care statea linga ea a coborit. Din ce am auzit intimplator, vorbisera tot despre lucruri duhovnicesti.

Vazute de Anca

Italia vs Romania

09.07.2008 – treno ordinario Brescia – Venezia, dimineata devreme

Ea citea Isabel Allende – La figlia della fortuna; nu imi pot da seama ce citea tipul de langa ea, desi l-am fotografiat de aproape ulterior.

Domnul in varsta citea Alfio Caruso – Tuttti i vivi all’assalto.

Iar acum doua zile in Vama Veche se citea Rushdie – Orient, Occident, Preda – Viata ca o prada, Roth – Povestea lui Orisicine, Agheev – Romanul cocainei, Pavic – Mantia de stele, Arca lui Noe, Ulise & co. (de la Cotidianul), Vicki Blum – Dorinta Inorogului si multe altele care-mi scapa acum.

Vazute de Inuk

Cititoarea paradoxala :)

Simbata dimineata, in acceleratul Bucuresti – Satu Mare, ticsit de oameni care mergeau spre Valea Prahovei.

La un moment dat, a aparut o tinara tiriind un troller rosu, s-a asezat in apropiere de mine, a scos dintr-o gentuta verde o carte si s-a pus pe citit. Era un volum gros, din colectia Plural M de la Polirom. Am insarcinat-o pe o prietena, care statea mai aproape de respectiva cititoare, sa spioneze titlul capitolului: Societatea de hiperconsum. Cele trei faze ale capitalismului de consum (brrr, ce plictisitor suna!). Iar aplecindu-ma nitel, am putut vedea si titlul de pe cotor: Fericirea paradoxala (am verificat pe net, si e scrisa de Gilles Lipovetsky). Tinara a mai vorbit la telefon, a mai citit nitel, s-a uitat ginditoare in zare (tocmai in momentul in care ii faceam si eu o poza, cica discret), a intrebat in stinga la ce ora ajunge trenul in Sighisoara, apoi a disparut (desi nu ajunsesem inca la Sighisoara…).

Vazuta de Norida