Totusi lumea citeste
Wednesday, November 19th, 2008
Îmi ziceam zilele trecute că nu mai mai sunt aşa de mulţi cititori pentru că nu am mai văzut de mult timp oameni care să mai citească pe stradă sau în locuri publice, dar m-am înşelat. Într-o dimineaţă, la un curs, am surprins o colegă care citea Cum să citeşti psihicul prin atingere – Ted Andrews. Am întrebat-o dacă îi place să citească şi mi-a spus că o interesează psihologia, citeşte mai mult cărţi din acest domeniu.
Într-o altă zi, pe când călătoream cu autobuzul spre spital, am observat o domnişoară care citea. Era foarte adâncită în lectură, fiind chiar pe la ultimele pagini. I-am făcut şi o poză, însă aşa cum se şi vede, îmi era imposibil să văd titlul cărţii sau măcar autorul. Am avut noroc totuşi că a coborât cu o staţie înaintea mea şi am reuşit să zăresc autorul. Era A.J. Cronin, însă în fracţiunea aceea de secundă atât am reuşit să prind. Titlul mi-a scăpat.

Iar în holul bibliotecii judeţene era un mini târg de cărţi religioase şi tânăra care se ocupa de vinderea acestora citea Raiul de Liviu Pandrea.
Vazute de Irinuta