Un curs despre Istoria si antropologia lecturii. Profesorul (Alexandru Ofrim) isi deschide servieta si scotoceste prin ea, dand la iveala o carte. Ma intind peste banca, incercand sa zaresc titlul. Pentru ca n-am fost deloc subtila, imi arata binevoitor coperta si apuc sa-mi notez. Era Robert Harrison – Forets: Essai sur l’imaginaire occidental.
***
Ultimele calatorii cu metroul au fost foarte prolifice in observarea de cititori:
- o fata citea absorbita o editie foarte jerpelita a Mastii lui Dean R. Koontz;
- in acelasi vagon, un cititor de carte din colectia Cotidianul (O vara la tara - J.L. Carr) si unul al cadoului oferit de Saptamana Financiara – Nasul de Mario Puzzo;
- o tanara citeste o carte micuta, destul de veche, cu o ilustratie pe pagina din stanga. O tot spionez, incercand sa aflu ce. La un moment dat, se ridica si se asaza in fata usii. Isi muta insa atat de repede cartea dintr-o mana intr-alta, incat n-am sanse de reusita.
Un pic intristata, cobor si schimb metroul. Acum am insa mai mult noroc: o alta fata citeste The bridges of Madison County de Robert James Waller;
- o scena induiosatoare, cand mi-a parut cu adevarat rau ca nu am aparatul de fotografiat la indemana: langa mine, o doamna citeste Nu te porti asa cu prima doamna a lui Christopher Buckley. In stanga ei, o fetita de vreo 3 anisori, supravegheata de sus de tatal ei. Fetita se foieste pe scaun. Tatal se apleaca, scoate o carte din sacosa si i-o da. Ea e foarte incantata, o rasfoieste cu maxima preocupare – acum e si ea ca tanti care citeste! Cartea e Tropicul cancerului de Henry Miller, potrivita mai degraba pentru 18+. Noroc ca nu poate descifra inca mazgalelile de pe pagina.
Vazute de oompa