M-am grabit sa prind metroul la Victoriei. Ca de obicei, era foarte aglomerat si doar cu greu am reusit sa ma prind de o bara, sa scot cartea din geanta si sa citesc. As fi rezistat 2 statii fara sa citesc, dar imi place asa de mult cartea asta incat trebuia sa stiu ce se intampla in continuare! Si cum citeam eu linistita, observ ca tipul de langa mine se intoarce si se uita in cartea mea. Sunt obisnuita sa mai citeasca lumea peste umarul meu, dar tipul asta deja intrecea masura! M-am uitat la el si prin privirea pe care i-am aruncat-o i-am dat de inteles ca ar fi cazul sa ma lase-n pace. Se pare ca nu am avut noroc. Tipul, tuciuriu bine, imbracat cu o bluza-n dungi alb cu negru si avand un sacou negru, pantaloni negri si pantofi albi! mi-a zambit cat se poate de cuceritor.
Aveam castile in urechi si nu puteam sa aud ce-mi spune. Bine, ceva-ceva tot distingeam, dar incercam sa-l ignor. “Tu unde esti, ca eu am ajuns aici”, si pune degetul pe randul la care “ajunsese”. Nu spun iar nimic, ii zambesc stanjenito-enervata si imi vad de cartea mea. Dau pagina. “Mama, ce repede citesti!”, imi spune. De data asta nu mai zambesc. “Da’ ce carte e asta?”. Il ignor. Se mai uita ce se mai uita, apoi incepe sa-mi numere bratarile. “Doua, patru, sase, opt, noua. Ai noua bratari, stii asta?”. Nu o sa redau toate vorbele de dulce care mi-ai trecut prin minte, va spun doar ca m-am intors cat de cat si nu mai putea nici sa “citeasca”, nici sa-mi numere bratarile. “Mama, ai ate-n par! Si bilute! Foarte tare, frate!”. Replicii i-a urmat un nou potop de injuraturi, tot in gand, evident. Norocul meu a fost ca urma statia Universitate si acolo coboram. Daca nu, ar fi trebuit sa deranjez o gramada de oameni ca sa ma mut in celalalt capat de vagon.
Nu am nimic impotriva conversatiilor din mijloacele de transport, ba mai mult, m-as fi bucurat nespus sa dau peste cineva care ar fi avut cat de cat habar de literatura. In schimb, am dat peste o persoana care, in loc sa fie simpatic, m-a enervat la culme! Apreciez totusi ca nu a facut misto de mine ca citeam [cum mi s-a intamplat de nspe mii de ori in metrou/autobuz]. Iar daca, Doamne ferste!, el de fapt incerca sa fie mai mult decat prietenos, nu pot decat sa-i spun tough luck, dude!
ionuca
au, neplacut!
chiar ma gandeam cine o sa scrie primul/a despre cartea pe care o citeste el/ea insusi/insasi :))
da’ chiar, ce carte citesti?
Sper ca ai observat ca am evitat sa dau numele cartii :P Dar, pentru ca m-ai intrebat si pentru ca e o carte misto, putina publicitate nu strica: Bastarda Istanbulului de Elif Shafak [am incheiat momentul publicitar!]
multumesc :)
Misto relatat episodul – o miniciocnire intre civilizatii – daca a citit “omul” ceva, cat de putin , tot mai exista speranta .
@ 2410: n-ai pentru ce :)
@ isuciu: merci ;;) Sincer, nu stiu daca chiar a citit, cred ca mai mult facea aia ca sa ma “impresioneze”. Dar, cine stie? Poate ca totusi… :)