În ultima vreme călătoresc destul de des cu trenul personal, chiar dacă preţ doar de vreun sfert de oră. În tren nu-mi lipseşte lectura şi nu lipsesc nici alţi cititori. Îi văd mai mereu, dar nu apuc să văd ce cărţi ţin în mână. Majoritatea fie citesc soap-uri, fie SF-uri sau thriller-uri. Ieri, în oraşul Hagen din landul Renania de Nord-Westfalia al mult iubitei ţări care m-a adoptat, am avut un pic de răgaz, în timp ce aşteptam trenul spre casă în gară, să surprind o tipă (care a luat mai târziu acelaşi tren) la vreo 25-30 de ani, vopsită blond-brunet (în două culori adică), cu o haină 3/4 mov, blugi şi o geantă din textil măricică, citind în picioare o carte verde (nu prea nouă) cu un autor cunoscut mie, James Redfield. Coborându-mi privirea pe titlu am recunoscut imediat romanul pe care l-am citit şi eu de curând în română şi care mai are vreo două continuări, Die Prophezeiungen von Celestine<> (adică Profeţiile de la Celstine).

Vazut de Optzecea