Spionaj de cititori într-o miniexcursie la Berlin
September 19th, 2007
Ziua 1
Ne-am urcat în trenul ICE de dimineaţă şi ne-am aşezat pe locurile noastre. În tren de obicei lumea îşi cam face de lucru (citeşte cărţi, răsfoieşte ziare, face diverse însemnări, vorbeşte în reportofoane etc). În dreapta noastră la o măsuţă (ca a noastră) şed 3 bărbaţi îmbrăcaţi la patru ace, cu figuri de corporatişti (sunt mulţi corporatişti în astfel de trenuri). Doi dintre ei mai tinerei (şi frumuşei), unul citeşte o revistă, un altul tastează la un laptop (nu rar întâlnit în trenuri), iar un altul mai spre 45-50 de ani are o cărticică verde în mână. Îl spionez multă vreme, fiindcă stă pe partea mea în direcţia de mers a trenului şi nu pot desluşi ce citeşte. Are un semn metalic şi e aproape de sfârşit. Treptat observ de pe coperta din spate că citeşte un thriller poliţist şi într-un final aflu şi titlul: Jilliane Hoffman – Cupido. Coboară la Hannover, dar nu a terminat de citit.
Un nene în spatele lor citeşte ziarul Die Welt. Două tantii cam la vârsta a doua, una dintre ele cu o cămaşă roz, pantaloni kaki, păr până pe la umeri şi ochelari, urcate în tren la Hannover, studiază un ghid de călătorie la Berlin. Deci tot turiste la plimbare aşa ca noi.
Să nu uit de mine: am plecat după mine cu Bernard Werber – Arborele scenariilor posibile şi alte povestiri. :D
Suntem în Berlin, ne plimbăm cu un autobuz tip „doppeldecker”, suntem undeva la etaj. Un nene care şade în spatele meu şi căruia nu i-am reţinut figura, are în mână o carte cartonată albastră (fără titlu pe ea) pe care o răsfoieşte un pic distrat de călătorii nou veniţi. Este undeva la început cu cititul.
Este deja seară, ne-am urcat într-un SBahn (tren personal). Stau pe unul dintre scaunele care sunt aşezate faţă în faţă, ca la metrou, nişte scaune rabatabile. Lângă mine se aşază o tanti în vârstă de aproximativ 40 de ani, grăsuţă, cu o jachetă albă, tunsă scurt şi cu vârfuri blonde, şi scoate o carte cartonată ceva mai veche, posibil de duzină (stilul Sandra Brown bănuiesc, nu pot afla titlul). Nu se poate concentra. Atenţia îi este mereu furată de agitaţia din jurul ei.
În ultimul tren spre hotel, seara târziu, deşi ruptă de oboseală, observ pe un scaun pe rândul celălalt o doamnă mai în vârstă răsfoind o nouă achiziţie (aşa pare) un catalog nu prea gros cu coperte tari şi cu poze alb-negru, posibil referitor la diverse spectre arhitecturale din Berlin.
Ziua 2
Dimineaţa, într-o gară occidentală, o tipă (25-30 ani) cu un ghiozdan în spate care stă în picioare de partea cealaltă a peronului (noroc că am un zoom bun), mănâncă un sandwich şi citeşte dintr-o carte deschisă (pliată) la maximum (360°).

Seara târziu aşteptăm unul dintre ultimele trenuri spre hotel (spre est) într-o gară aproape pustie. Pe o bancă, la vreo câţiva zeci de metri de noi, un tânăr blond şi cu haine pătate de var sau vopsea (posibil zugrav) şade cu picioarele întinse şi citeşte aşteptându-şi trenul lui. Din cauză de întuneric nu pot vedea titlul cărţii. Posibil ceva clasic din ceea ce pot descifra în poză.


Ziua 3
Luăm un mic dejun bogat într-o cârciumioară din cartierul Köpenick. La o masă lângă noi se aşează singură şi îşi comandă micul dejun o doamnă tinerică (între 35 şi 40 de ani), blondă, cu o coadă de cal nu prea lungă şi un fâş gri-bej. Aşteptând servirea scoate dintr-o punguţă o carte pe care o răsfoieşte curioasă. Este sigur nou cumpărată. De data asta e mai uşor să aflu ce anume: Anne Frank – Tagebuch (cu google aflu că este o traducere după originalul olandez „Het Achterhuis” - „Das Hinterhaus“ – Casa din spate). Acum mă face curioasă, de altfel. O să o caut şi eu.
Într-o călătorie lungă cu trenul personal spre Berlin-Wannsee am timp să îl surprind printr-un şiretlic în poză, vizavi de noi pe un domn mai în vârstă cu haină maro, vestă şi carte albastră, al cărei nume îl aflu din poză. Este vorba despre Ellery Queen's – Kriminal Magazin.

Înapoi spre casă, seara târziu în trenul rapid ICE, undeva în spatele nostru pe rândul celălalt se află un domn tot cam de vârsta a doua, subţirel, care citeşte o carte cartonată şi cu poze despre yoga.
Cam ăsta e raportul. :P
Vazute si relatate de Optzecea


in romana (si in engleza) a fost tradusa ca 'jurnalul annei frank', din cate stiu eu. in caz ca nu stiai si vrei sa o cauti cand mai ajungi pe aici :)
Stiam eu ca mi-e cunoscut titlul de undeva!!! Am citit intr-o Dilemateca despre carte :)
ooh, 10X, sigur o s-o caut